Sarcina - Luna a III-a

Luna a treia pare a fi cea mai frustranta dintre toate lunile de sarcina: in prima parte a acestei luni nu te simti "foarte gravida", cu siguranta nu arati inca gravida si este foarte posibil ca inca sa nu-ti vina sa crezi ca esti gravida; dar totusi observi cu groaza ca hainele stramte dinainte de sarcina nu te mai incap sub nici o forma, iar in hainele largi de sarcina simti ca ai deveni ridicola daca te-ai imbraca. Totusi spre sfarsitul acestei luni cochetaria va trebui sa cedeze locul pragmatismului, cel putin din punct de fake watches vedere vestimentar. In aceasta luna copilasul tau incepe sa capete un aspect din ce in ce mai uman. De asemenea vizita ta la doctor va lua intorsaturi interesante.

Simptomele mamei

Nivelele crescande ale hormonilor precum si fatul, care se afla in plin proces de crestere, vor continua sa-si faca simtita prezenta pe parcursul acestei luni. Greata, varsaturile, arsurile stomacale sau constipatia te pot supara deseori in aceasta perioada, dar din fericire de cele mai multe ori scad ca intensitate spre sfarsitul lunii. Pe langa aceste disconforturi cu care deja esti obisnuita din lunile precedente pot sa mai apara si alte "ciudatenii" fizice.

Disconfortul abdominal. Chiar daca inca nu incepi sa arati asta din punctul de vedere al aspectului exterior, deja din acesta luna incepi sa simti ca ceva important se intampla in interiorul abdomenului tau, mai precis in pelvis. Poti sa ai o senzatie de plenitudine la nivelul abdomenului tau inferior. Poti uneori sa simti mici disconforturi sau dureri in momentul cand iti schimbi brusc pozitia corpului (acestea apar deoarece pe masura ce uterul tau se mareste pentru a se adapta gazduirii fatului in crestere, ligamentele care il sustin in pozitie se intind si astfel pot sa apara aceste mici intepaturi). Pentru a evita aceste neplaceri este bine a-ti schimba pozitia intr-un mod cat mai lin. Este bine a te obisnui cu aceasta metoda de modificare posturala deoarece, daca in primul trimestru uterul nu este chiar atat de crescut in dimensiuni, in trimestrele II si III uterul aflat intr-o continua crestere va intinde si mai mult aceste ligamente, facand ca aceste dureri sa devina si mai intense si mai neplacute.

Modificari ale sanilor. Pe parcursul acestei luni este posibil ca sanii tai sa inceapa sa para mai tari, pe langa faptul ca si-au marit vizibil dimensiunile. Totusi o parte dintre femeile gravide pot sa remarce doar faptul ca sanii lor au devenit mai tari fara sa observe o modificare a dimensiunilor lor, iar o alta parte sa constate marirea sanilor fara ca acestia sa-si modifice marcant consistenta. O explicatie a acestui fenomen este ca unele femei pot sa aiba sanii de o marime conforma cu nevoile organismului, astfel ca nu mai au nevoie de o crestere in dimensiuni, in timp ce alte gravide nu au sanii destul de dezvoltati pentru a face fata unei productii adecvate de lapte, astfel ca dimensiunile acestora se vor mari corespunzator. Tot in aceasta luna este posibil ca reteaua venoasa care si-a facut simtita prezenta pe parcursul lunii trecute sa devina si mai evidenta, subliniind procesele congestive descrise mai sus. Areola pigmentata din jurul mamelonului poate sa creasca si mai mult, uneori atingand dimensiuni cu care cu siguranta nu esti obisnuita. Aceste modificari spectaculoase ale dimensiunilor sanilor impreuna cu modificarea aspectului lor exterior (mameloane marite, areole mamare mai pigmentate si mai intinse in suprafata, reteaua venoasa desenata clar pe toata suprafata sanului) te vor face sa te obisnuiesti si mai mult cu ideea ca esti gravida si te vor pregatii pentru lunile viitoare cand si modificarile abdomenului tau vor trada starea de graviditate.

Greata. Din pacate o parte dintre voi, care ati fost chinuite cu aceste nesfarsite stari de greata pe tot parcursul primelor doua luni, veti continua sa aveti aceleasi simptome si pe parcursul acestei luni, la unele dintre voi aceste stari putand atinge un paroxism in aceasta perioada. Din fericire, spre sfarsitul lunii nivelele hormonilor raspunzatori de aceste neplaceri vor incepe sa scada iar la sfarsitul lunii simptomele aceste vor fi deja o neplacuta amintire.

Oboseala. Daca deja nu ai observat aceasta de luna trecuta, pe masura ce inaintezi in aceasta luna de sarcina energia ta da semne vizibile ca se intoarce spre nivelele dinainte de a ramane insarcinata. Vei observa, chiar daca nu mi-ai urmat sfatul sa faci exercitii fizice regulate, ca iti este din ce in ce mai usor sa faci treburile casnice sau sa te deplasezi undeva fara a mai simti nevoia sa iti tragi sufletul din timp in timp. Este un semn ca organismul tau deja a inceput sa se obisnuiasca si sa faca fata nevoilor necesare a doua fiinte.

Urinare frecventa. Pe parcursul acestei luni organismul tau incepe sa se obisnuiasca cu nivelele hormonale specifice sarcinii asa ca nevoia de a urina mai abundent si mai frecvent va diminua. Dar, caci intotdeauna exista un dar, este foarte posibil sa scapati de aceasta doar pentru o scurta perioada de timp deoarece uterul care este in continua crestere va incepe sa irite din ce in ce mai mult vezica urinara determinandu-te sa te duci la toaleta mai des ca de obicei.

Constipatie. Constipatia poate inca sa-si faca simtita prezenta si pe parcursul acestei luni, iar asta apare datorita combinatiei a doi factori: nivelele hormonale crescute (care contribuie la congestia pelvina) si uterul aflat in crestere (care va incepe sa apese pe rect). Ponderea acestor doi factori va incepe sa difere incepand cu aceasta luna: uterul gravid va produce mai mult discomfort mecanic asupra intestinelor decat o va face congestia datorata hormonilor. Daca constipatia este suparatoare si nu te-ai hotarat sa-ti shimbi obiceiurile alimentare, este bine a nu face nici un tratament fara a iti anunta doctorul. Evita insa sub orice forma medicamentele laxative!

Balonare. Este evident ca majoritatea femeilor nu se dau in vant sa vorbeasca despre anumite functii ale organismului lor asa cum sunt obisnuiti sa o faca barbatii. Balonarea, si nu rareori insotita de catre flatulenta, poate fi foarte frecventa in timpul sarcinii. Ideea este sa nu fiti foarte jenata de catre aparitia balonarii sau cu atat mai putn a flatulentei, sunt normale, dar daca devin suparatoare este bine a nu va feri sa comunicati asta doctorului dumneavoastra.

Talie ingrosata. Incepand cu aceasta luna de sarcina talia ta va suferi modificari substantiale. Odata datorita faptului ca uterul creste de asemenea maniera incat va deveni vizibil si de la exterior. Pe de alta parte vei incepe sa castigi in greutate datorita apetitului crescut. O crestere in greutate de 3-4 kilograme nu ar trebui sa te deprime´┐Ż Fii optimista, te vei ingrasa si mai mult pe parcursul urmatoarelor luni J

Modificari ale pielii. Cu siguranta ca toata lumea la servici sau in familie ti-au admirat acea "stralucire" specifica sarcinii. Si nu este vorba doar de acea bucurie ca vei avea un copilas, este chiar o schimbare fizica care are loc la nivelul pielii tale. Aceasta modificare tegumentara este data de volumul sanguin crescut si de catre prezenta hormonilor specifici sarcinii. Aceste modificari conduc la marirea fluxului sanguin la nivelul pielii si la cresterea secretiei uleiurilor naturale de catre glandele tale tegumentare, totul avand drept rezultat aspectul acesta fin, pufos si stralucitor al pielii tale. In anumite circumstante secretia crescuta a grasimilor de catre glandele tegumentare pot conduce la aparitia unei forme de acnee temporara.

Cefalee. Durerile de cap in timpul sarcinii pot fi relativ frecvente si asta se datoreaza nivelelor crescute de hormoni sau fluxului sanguin crescut din timpul sarcinii. Este bine a nu lua nici un fel de medicatie impotriva durerilor de cap, sau cel putin nu inainte de a iti consulta doctorul.

Modificari ale starii emotionale. Incepand cu luna aceasta vei deveni cu siguranta tot mai increzatoare in tine si in faptul ca sarcina ta va decurge normal. Sentimentele de frica sau de incertitudine atat de pregnante din primele doua luni de sarcina incep sa diminue ca intensitate. Uneori poti sa simti o frustrare prin faptul ca nu te mai simti gravida daca obisnuitele greturi de dimineata te-au parasit. Dar pe langa asta este posibil ca starile tale emotionale sa iti joace feste in continuare. Unele femei pot sa treaca prin sarcina fara sa aiba nici un disconfort emotional, altele pot izbucni in plans doar la vederea hainutelor de copii. Este bine sa retii faptul ca este absolut normal sa treci prin tot felul de astfel de stari emotionale atata timp cat nu produci in jurul tau un dezastru atomic! J Vestea cea buna este ca in acasta luna nivelele hormonale vor atinge un maxim, ceea ce inseamna ca toate aceste manifestari aparte cel putin nu vor deveni si mai suparatoare. Sfatul meu? Pur si simplu ignora pe cei care iti arunca priviri ciudate daca iti dau lacrimile cand privesti in vitrina unui magazin jucarii sau articole pentru copii (pe undeva e normal, pe unele femei le apuca plansul la vederea preturilor chiar daca nu sunt gravide J), sau daca devii mai iritata in restaurant cand chelnerul intarzie cu cina.

Dezvoltarea fatului

Pe parcursul acestei luni se definitiveaza formarea tuturor organelor pe care le gasim si la noul nascut. Fatul isi dubleaza in aceasta perioada lungimea si greutatea, crescand de la aproximativ 4 cm pe care-i avea la sfarsitul lunii a doua la aproximativ 10 cm la sfarsitul acestei luni, greutatea sa fiind acum de aproximativ 25-30 de grame. Creierul sau este complet format si de acum incolo copilasul tau poate sa simta durerea! Mainile si picioarele sunt de asemenea formate in totalitate, dar desi fatul incepe sa si le miste, este totusi prea devreme pentru ca mama sa perceapa aceste miscari. Copilasul tau poate chiar sa inceapa de pe acum sa-si suga degetul. Ochii ii sunt acoperiti de pleoape fine, si breitling replica watches vor ramane inchisi pana in aproximativ luna a VII-a, protejand delicata retina fetala. Parul poate sa fie deja crescut pe scalpul copilului, iar degetele de la maini si de la picioare au deja unghii care sunt foarte moi. Gura este complet formata iar in interiorul gingiilor apar mugurii celor 20 de dinti de lapte ai fatului. Corzile vocale sunt dezvoltate aproape complet asa ca uneori se poate auzi fatul plangand incetisor. Inima sa are patru camarute si bate cu o frecventa de 120 pana la 160 pe minut. Rinichiul fetal incepe sa functioneze: daca nu ai mai schimbat scutece pana acum ti se mai da un ragaz , fatul tau urineaza deocamdata in lichidul amniotic. Ficatul fetal, splina si mai ales maduva osoasa incep sa formeze celulele albe si rosii. Circulatia fetala incepe sa devina functionala, la sfarsitul acestei luni cordonul ombilical si placenta fiind deja formate. Daca l-ai vedea pe micutul tau fat acuma, la sfarsitul lunii a treia, ai putea sa juri ca ai un geniu in burtica: capul lui este cam de trei ori mai mare decat restul corpului. Elementele fetei sunt formate: un nasuc carn, o barbie micuta, urechile micute au ajuns in pozitia lor finala, dar este inca prea devreme sa poti spune cu cine seamana. In schimb organele genitale externe sunt diferentiate astfel incat se poate spune daca este baiat sau fetita.

Vizita la doctor

Vei continua sa te duci din doua in doua saptamani la vizita la doctor. Te vei duce la el "dotata" sau nu cu partenerul tau, dar cu siguranta nu trebuie sa uiti restul rezultatelor analizelor pe care doctorul ti le-a dat sa le faci la prima vizita si nici carnetelul in care ti-ai notat problemele pe care le-ai intampinat pe parcursul intervalului scurs si despre care trebuie sa-l intrebi in amanuntime. Nu trebuie sa te simti jenata ca-l intrebi tot felul de prostii, in primul rand ai dreptul la informatie iar in al doilea rand cu siguranta ca este un doctor cu experienta asa ca a auzit altele si mai si la viata lui. Ce ar trebui sa te astepti de la vizita asta? In primul rand sa te intrebe cum te simti. Pe marginea acestor informatii pe care ai sa i le dai vor urma o serie de discutii care trebuie sa clarifice problemele aparute (daca exista). Apoi va dori sa iti verifice greutatea precum si tensiunea arteriala. Consultul obstetrical pe care il va face va cerceta starea vaginului si in special a colului uterin, precum si marimea uterului tau gravid, facand o corelatie intre ce gaseste la palpare si perioada de amenoree.

Tensiune arteriala

De ce se face acest test? Masurarea tensiunii arteriale. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele, in special in ultimul trimestru. Cum se face acest test? Se masoara tensiune arteriala cu ajutorul unui tensiometru pus pe brat. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Greutate

De ce se face acest test? Masurarea greutatii. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele, in special in trimestrul II si III. Cum se face acest test? Se masoara greutatea corporala cu ajutorul unui cantar medical precis si se compara cu rezultatele din luna precedenta, observandu-se castigul in greutate. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Echografie

De ce se face acest test? Culege informatii pretioase despre dezvoltarea fatului, a placentei, a uterului. Ar trebui sa fac acest test? Beneficiile examenului echografic in aceasta luna sunt nepretuite:

  • Certifica faptul ca esti insarcinata daca este prima data cand te prezinti la doctor. 
  • Poate da date valoroase despre placenta si despre locul ei de implantare.
  • Poate determina sau exclude anumite cauze de sangerare din timpul acestei luni de sarcina 
  • Da informatii mai precise despre varsta gestationala a fatului, putandu-se face o corelatie reala intre data estimata a sarcinii (masurata in saptamani de amenoree) si varsta determinata echografic.
  • Evalueaza dezvoltarea morfologica a fatului, inclusiv a organelor sale interne (cord, ficat, sistem nervos central, rinichi, etc) putand descoperi in timp util anumite malformatii.
  • Certifica faptul ca fatul este viabil, vizualizand bataile cordului.
  • Detecteaza prezenta unei sarcini gemelare.
  • Clarifica anumite anomalii ale uterului daca acestea sunt prezente (important daca exista sarcini pierdute de catre gravida si anterior acestei sarcini).
  • Da un ajutor nepretuit in efectuarea unor investigatii invazive precum biopsia de vilozitai choriale (mai tarziu in sarcina se pot face si alte investigatii invazive asistate echografic).  
  • Incepand cu aceasta luna se poate determina, in functie de experienta doctorului care efectueaza echografia, sexul fatului.
Cand ar trebui sa fac acest test? Este recomandabil a-l face, daca este posibil, cu ocazia fiecarei vizite la doctor. Cum se face acest test? Examenul echografic va fi facut si in aceasta luna (in cea mai mare parte a ei) cu ajutorul unei sonde transvaginale, dar incepand  din saptamana 12-13 acesta poate fi realizat cu acuratete si cu ajutorul sondei abdominale. Doctorul vizualizeaza in timp real, pe un ecran asemanator monitorului unui computer, imaginile culese cu ajutorul  sondei cu ultrasunete. Imaginile vor fi alb-negru atunci cand se foloseste tehnologie 2D. Aceasta tehnica este utilizata in majoritatea timpului si furnizeaza date precise si cuantificabile cu privire la dimensiunile fatului, cordul acestuia (ritm, frecventa), dezvoltarea organelor, etc. Daca aparatul este performant poti vedea imaginile tridimensionale ale fatului ori statice, adica 3D, ori in timp real, adica imagini 4D. Cu ajutorul acestei tehnologii imaginea poate fi rotita in orice pozitie doreste medicul astfel incat fatul poate fi admirat plenar. Cand sunt gata rezultatele? Evident ca imediat.
Screening pentru aneuploidiile cromozomiale
De ce se face acest test?  In Romania o femeie din aproximativ 385 de femei insarcinate are un copil cu sindrom Down. Fiind o anomalie cromozomiala, aceasta trisomie, ca si celelalte doua mai frecvent intalnite (trisomia 13 si respectiv 18), poate fi diagnosticata 100% doar prin teste genetice la care sunt supuse nemijlocit celulele fetale. In ultimii treizeci de ani s-au facut eforturi sustinute de a izola aceste celule fetale direct din sangele matern (in circulatia mamei din aproximativ 10 milioane de celule nucleate una este de origine fetala), dar succesul a fost modest. Desi s-au folosit tehnici de sortare ultrasofisticate (MACS - magnetic cell sorting sau FACS - fluorescence activated cell sorting), proportia de celule fetale a putut fi imbunatatita pana la doar 1  la 10-100 celule materne, insuficienta pentru a fi folosita ca diagnostic de certitudine. In consecinta singurele metode de obtinere a celulelor fetale au ramas cele invazive, amniocenteza si CVS (biopsia de vilozitati coriale), care pe langa inconvenientul aferent oricarei proceduri invazive (durere, instrumentar sofisticat, oameni pregatiti special, costuri etc) mai prezinta si un risc de 1% de a pierde sarcina. Este evident ca nu putem face amniocenteza sau CVS fiecarei gravide doar pentru a descoperi un sindrom Down la fiecare 400 de proceduri efectuate (avand in plus si riscul de a pierde 3 copii normali pentru fiecare copil Down gasit). De aceea s-au facut eforturi sustinute de a se imagina metode de screening care sa permita  restrangerea populatiei gravidelor la care sa "merite" efectuarea unei proceduri invazive. Utilizarea unor markeri serici precum hCG (si ulterior a subunitatii beta a hCG), estriolul liber, Alfa Feto Proteina, si mai nou a PAPP-A (pregnancy associated plasma protein-A) a condus la aparitia unor teste de screening precum dublul, triplul si quadruplul test. Aceste teste serologice sunt utilizate in conjunctie cu anumite masuratori echografice si introduse intr-un program special care da drept rezultat un risc procentual exprimat sub forma un raport. Cu cat valoarea raportului este mai mica cu atat riscul easte mai mic, si invers. S-a stabilit ca pragul acceptabil a acestui raport sub care trebuie oferita amniocenteza sau CVS-ul sa fie de 1/200. In ultimii ani insa eforturile grupului de la Fetal Medicine Foundation din Londra au condus la aparitia unei metode care a reusit sa aiba o acuratete de aproximativ 92% in detectarea trisomiei 21. Aceasta metoda ajusteaza riscul standard reiesit in urma masuratorilor markerilor serici free beta-hCG si a PAPP-A in saptamana 9-10 cu ajutorul unor masuratori echografice facute la 12-13 saptamani care urmaresc prezenta osului nazal, masurarea translucentei nucale, evaluarea regurgitarii prin valva tricuspida, inversarea undei "a" la nivelul ductului venos, masurarea IP al arterelor uterine si masurarea unghiului facial. Astfel un risc clasic de 1/250 poate deveni sa zicem 1/18000 daca masuratorile sunt normale sau de exemplu 1/50 daca se constata anomalii echografice din gama celor enumerate mai sus.
 
Ar trebui sa fac acest test? Testul nu este obligatoriu, el este prezentat parintilor ca fiind un test de apreciere a riscului de a avea un copil cu o afectiune genetica redutabila. Indiferent daca parinti refuza din start ideea unei intreruperi de sarcina, sfatul meu este ca acest test trebuie facut oricum iar investigatia trebuie dusa pana la capat daca riscul indica efecuarea unei proceduri invazive. Informatia obtinuta este extrem de utila atat pentru parinti (care trebuie sa stie daca copilul lor este sanatos sau nu, sa se pregateasca sufleteste daca copilul este afectat si sa poata lua o hotarare, sa poata sa anunte rudele sau prietenii ca au hotarat sa aduca pe lume un copil cu sindrom Down in cazul in care refuza intreruperea sarcinii, etc) dar si pentru obstetricianul care urmareste sarcina (un fat cu sindrom Down este posibil sa aiba multe alte afectiuni) si nu in ultima instanta echipa de neonatologi care vor prelua nou-nascutul afectat.

 

  Cand ar trebui sa fac acest test? Echipa de cercetatori de la Fetal Medicine Foundation din Londra a stabilit ca momentul cel mai optim pentru prelevarea de replica watches sange matern cu masurarea PAPP-A si a free beta-hCG se afla intre saptamana 9 si 10. Efectuarea echografiei se va face intre 12 si 13 saptamani.

 

  Cum se face acest test? Doctorul te va trimite la o unitate de laborator specializata dotata cu un analizor sofisticat (Kryptor) unde ti se va preleva o cantitate mica de sange. In momentul cand primesti rezultatul te vei programa la echografia de 12-13 saptamani. Aceasta va fi efectuata cu ajutorul sondei abdominale si va dura in medie 30-40 min.

 

Cand sunt gata rezultatele? Pentru analizele serologice in cateva zile. Cu ocazia echografiei de 12-13 saptamani toate datele culese echografic si serologic vor fi introduse intr-un soft sofisticat care va da rezultatele pe loc, astfel incat doctorul tau iti va putea explica imediat aceste date.
Test non-invaziv ADN fetal din sangele matern
Din saptamana a 9-a este posibila decelarea in sangele matern a fragmentelor de ADN fetal, lucru care a facut posibila dezvoltarea unor teste non-invazive prin care pot fi descoperite cu o acuratete de aprox 99,99% aneuploidii frecvente precum trisomiile 21, 18 si 13 dar si monosomiile X (sindrom Turner). Diverse companii au dezvoltat aceste teste dar la ora actuala numai compania Natera din Statele Unite poate decela aneuploidiile a celor mai importanti 5 cromozomi (21, 13, 18, X si Y). Testul poarta numele de PANORAMA si la noi in tara este oferit de catre Genetic Lab. Rezultatele vin in 2 saptamani lucratoare.
mai multe detalii pe: www.geneticlab.ro
Determinare Rh fetal din sangele matern
Tot incepand cu saptamana 9 de amenoree si tot din sangele matern se poate efectua un test care sa descopere ce grup Rh are fatul. Testul se face evident numai gravidelor cu Rh negativ. Daca Rh-ul fetal este negativ si el, atunci nu mai este nevoie determinarea seriata a anticorpilor anti-D din sangele mamei si nici efectuarea inutila a vaccinului anti-D in cursul sarcinii.
mai multe detalii pe: www.geneticlab.ro
Determinarea sexului fetal din sangele matern
Evident ca acest test se face tot incepand din saptamana 9. Poate determina sexul fetal cu, iata, aproximativ o luna inaintea echografiei. presupune prelevarea de sange matern si rezultatul va parvine tot in cateva zile.
mai multe detalii pe: www.geneticlab.ro

Biopsia vilozitatilor choriale

De ce se face acest test? Pe langa testele descrise mai sus, in urmarirea unei gravide mai exista o serie de teste speciale care sunt efectuate in conditii aparte si numai in anumite circumstante, dintre acestea in luna a III-a facandu-se numai biopsia placentara. Grosier vorbind, vilozitatile choriale sunt niste proiectii ale placentei sub forma unor degete care se scalda in sangele matern. Cu ajutorul lor se face schimbul de nutrienti si oxigen dintre fat si mama. Din punct de vedere genetic palcenta este formata din acelasi material ca si fatul, astfel ca obtinerea unui fragment din acesti vili poate da informatii extrem de pretioase asupra existentei sau nu a unei anomalii genetice precum este sindromul Down. Avantajul acestei noi metode asupra amniocentezei (extragerea de lichid amniotic care contine celule fetale) este ca poate fi efectuata mai devreme, astfel incat se poate lua o hotarare in timp util de planning familial.

Ar trebui sa fac acest test? Daca testele serologice si cele echografice au aratat ca ai un risc crescut, daca ai peste 40 de ani, daca ai in familie unul sau mai multe cazuri de tulburari genetice (dar este valabil si daca partenerul tau are), sau ai avut un copil cu o anomalie genetica anterior acestei sarcini, doctorul tau cu siguranta ar trebui sa iti recomande sa faci aceasta procedura. Testul acesta este bine a sti ca nu este lipsit de riscuri: exista sansa de avort spontan de 0,5-1%. Poate sa mai determine prematuritate sau o intarziere de crestere fetala, dar numai in cazuri exceptionale. Alte riscuri minore sunt infectia si mici sangerari. Bineinteles ca foarte mult depinde de experienta si priceperea doctorului care efectueaza acest test.

Cand ar trebui sa fac acest test? Intre 11 - 13 saptamani de sarcina

Cum se face acest test? Exista 2 modalitati de efectuare a acestui test:

  • transcervical ´┐Ż sub monitorizare echografica (adica totul se face "la vedere" utilizand un echograf pentru vizualizarea intregii proceduri) se introduce prin cervix un mic tubulet pana la nivelul insertiei placentare pe peretele uterin si se aspira bland cateva fragmente de tesut placentar. Nu este necesar nici un fel de anestezic.
  • tansabdominal ´┐Ż in acest caz se introduce un ac lung prin peretele abdominal pana la nivelul placentei, procedura asistata tot echografic. Minimalizeaza riscul infectiilor intrauterine si reduce si riscul avorturilor spontane. Dupa procedura doctorul trebuie sa verifice BCF-urile. Sunt necesare cam doua ore de repaus dupa acest test.

Cand sunt gata rezultatele? In 24-48 de ore folosindu-se o tehnica rapida de amplificare a unor secvente nucleotidice, numita QF-PCR, pentru sindromul Down, Edwards si Patau, respectiv comozomii X si Y. In aproximativ doua saptamani iese harta cromozomiala completa (cariotipul) care necesita cultivarea celulelor.

vezi video pe www.genesys-fertility.ro

Probleme ce pot aparea

Greata, varsaturi. Pe parcursul acestei luni este foarte probabil ca simptomele de greta intensa care te-au insotit inca din lunile trecute sa atinga un paroxism: numai simpla vedere a mancarii sau uneori doar gandul ca ar trebui sa mananci iti poate intoarce stomacul pe dos. Absolut tot ce mananci sau bei nu este suportat de organismul tau, existand pericolul deprivarii organismului de nutrientele, mineralele si vitaminele necesare cresterii fatului. Este absolut imperios a lua legatura cu doctorul tau daca greturile si varsaturile devin atat de grave.

Sangerare. Si in cursul acestei luni este posibil a avea surpriza neplacuta ori de a descoperi ca sangerezi. Indiferent daca observi doar ca chilotul tau s-a patat ori ca prezinti o sangerare franca, ia legatura cu doctorul tau. Sangerarea poate sa aiba drept substrat un proces patologic grav precum o sarcina ectopica sau o amenintare de avort daca nu chiar un avort spontan. Dintre cauzele mai benigne pot fi sangerarile avand punct de plecare cervical (colul) sau o placenta aflata in plin proces de acomodare.

Dureri. Durerile care apar pe parcursul acestei luni pot sa prevesteasca ceva foarte grav. O durere gen crampa care persista in etajul abdominal inferior si insotita de sangerare poate anunta declansarea unui avort spontan. O durere ascutita ca o lovitura de pumnal aparuta intr-o parte sau alta a uterului poate fi semnul rupturii unei sarcini ectopice. Este deosebit de important a va anunta doctorul ori de cate ori apare o durere suspecta in etajul abdominal inferior.

Probleme ce pot sa apara fara existenta unor simptome. Luna a treia este luna in care toate organele fatului devin complet dezvoltate. Din pacate exista anumite vicii de dezvoltare ale anumitor organe sau partii ale organismului fetal care nu sunt incompatibile cu viata, asa ca ele pot trece neobservate daca nu s-ar face o serie de teste. Cele mai multe malformatii congenitale sunt descoperite la un examen echografic de rutina, dar minutios facut. La varsta aceasta a sarcinii cel mai usor decelabile sunt cele de la nivelul cordului, de la nivelul maduvei spinarii sau a sistemului nervos central (spina bifida sau anencefalie), de la nivelul membrelor, sau de la nivel renal sau a organelor abdominale. Tot printr-un examen echografic poate fi pusa in evidenta o sarcina oprita in evolutie. De asemenea o sarcina ectopica poate fi descoperita fara ca gravida sa aiba nici macar un simptom. Printre alte afectiuni deosebit de serioase care pot fi descoperite intamplator pe parcursul acestei luni se mai numara si mola hidatiforma, care este o tulburare de dezvoltare a produsului de conceptie caracterizata prin aceea ca de cele mai multe ori embrionul lipseste cu desavarsire sau este incomplet dezvoltat, ceea ce se dezvolta in uterul gravid, in mod aberant insa, fiind tesutul placentar... »

Cartier Replica Replica Watches Top Quality Replica Watches Tag Heuer Replica IWC Replica

 
luna a III-a
 
 
© copyright 2004-2012 dan tutunaru. Toate drepturile rezervate.